Cod de conduita

CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare și principii generale

Domeniul de aplicare

Art.1.
(1) Codul de conduită a funcționarilor publici, denumit în continuare Cod de conduită, reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici.
(2) Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul Cod de conduită sunt obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Obiective

Art.2.
Obiectivele prezentului Cod de conduită urmăresc să asigure creșterea calității serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum și să contribuie la eliminarea birocrației și a faptelor de corupție din administrația publică, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizarii unor raporturi sociale și profesionale corespunzatoare creării și menținerii la nivel înalt a prestigiului instituției funcției publice și al funcționarilor publici;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptățit să se aștepte din partea funcționarilor publici în exercitărea funcțiilor publice;
c) crearea unui climat de încredere și respect reciproc între cetățeni și funcționarii publici, pe de o parte, și între cetățeni și autoritățile administrației publice, pe de altă parte.


Principii generale

Art.3.
Principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici sunt următoarele:
a) supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile tării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice;
c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și constiinciozitate;
e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aiba o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;
f) integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin, ori să abuzeze în vreun fel de aceasta funcție;
g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;
h) cinstea și corectitudinea, principiu conform caruia în exercitărea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici trebuie să fie de bună-credință;
i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizarii cetățenilor.

Termeni

Art.4.
În înțelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
a) funcționar public - persoana numită intr-o funcție publică în conditiile Legii privind Statutul funcționarilor publici;
b) funcție publică - ansamblul atributiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale;
c) interes public - acel interes care implică garantarea și respectarea de către instituțiile și autoritățile publice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, recunoscute de Constitutie, legislația internă și tratatele internaționale la care România este parte;
d) interes personal - orice avantaj material sau de altă natură, urmărit sau obținut, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru alții, de către funcționarii publici prin folosirea reputației, influenței, facilităților, relațiilor, informațiilor la care au acces, ca urmare a exercitării funcției publice;
e) conflict de interese - acea situatie sau împrejurare în care interesul personal, direct sau indirect, al funcționarului public contravine interesului public, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și impartialitatea sa în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care ii revin în exercitărea funcției publice detinute;
f) informație de interes public - orice informație care privește activitățile sau care rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ei;
g) informație cu privire la date personale - orice informație privind o persoană identificată sau identificabilă.

CAPITOLUL II
Norme generale de conduită profesională a funcționarilor publici

Asigurarea unui serviciu public de calitate

Art.5.
(1) funcționarii publici au obligația de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetățenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică, în scopul realizarii competențelor autorităților și ale instituțiilor publice.
(2) În exercitarea funcției publice, funcționarii publici au obligația de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în conditiile legii, transparența administrativă, pentru a câștiga și menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.

Loialitatea față de Constitutie și lege

Art.6.
(1) funcționarii publici au obligația ca, prin actele și faptele lor, să respecte Constitutia, legile țării și să actioneze pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale, în conformitate cu atribuțiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.
(2) funcționarii publici trebuie să se conformeze dispozițiilor legale privind restrângerea exercițiului unor drepturi, datorită naturii funcțiilor publice deținute.

Loialitătea față de autoritățile și instituțiile publice

Art.7.
(1) funcționarii publici au obligația de a apăra în mod loial prestigiul autorității sau instituției publice în care îsi desfășoară activitatea, precum și de a se abține de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia.
(2) funcționarilor publici le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să faca aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de solutionare și în care autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea are calitatea de parte;
c) să dezvăluie informații care nu au caracter public, în alte condiții decât cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informațiile la care au acces în exercitarea funcției publice, daca această dezvăluire este de natură să atraga avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituției sau ale unor funcționari publici, precum și ale persoanelor fizice sau juridice;
e) să acorde asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vederea promovarii de acțiuni juridice sau de altă natură împotriva statului ori autorității sau instituției publice în care îsi desfășoară activitatea.
(3) Prevederile alin.(2) lit.a)-d) se aplică și dupa încetarea raportului de serviciu, pentru o perioada de 2 ani, daca dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
(4) Dezvăluirea informațiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conțin asemenea informații, la solicitarea reprezentanților unei alte autorități sau instituții publice, este permisă numai cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice în care funcționarul public respectiv iși desfășoară activitătea.
(5) Prevederile prezentului Cod de conduită nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligația legală a funcționarilor publici de a furniza informații de interes public celor interesati, în conditiile legii.

Libertatea opiniilor

Art.8.
(1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici au obligația de a respecta demnitatea funcției publice detinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
(2) In activitatea lor, funcționarii publici au obligatia de a respecta libertatea opiniilor și de a nu se lăsa influențați de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcționarii publici trebuie să aiba o atitudine conciliantă și să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.

Activitătea publică

Art.9.
(1) Relațiile cu mijloacele de informare în masă se asigura de către funcționarii publici desemnați în acest sens de conducătorul autorității sau instituției publice, în condițiile legii.
(2) funcționarii publici desemnați să participe la activități sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredințat de conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
(3) În cazul în care nu sunt desemnați în acest sens, funcționarii publici pot participa la activități sau dezbateri publice, având obligația de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

Activitatea politică

Art.10.
În exercitarea funcției publice, funcționarilor publici le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitate publică;
c) să colaboreze, în afara relațiilor de serviciu, cu persoanele fizice sau juridice care fac donații sau sponsorizări partidelor politice;
d) să afiseze, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, însemne sau obiecte inscripționate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaților acestora.

Folosirea imaginii proprii

Art.11.
În considerarea funcției publice deținute, funcționarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sau imaginii proprii în acțiuni publicitare pentru promovarea unei activităti comerciale, precum și în scopuri electorale.

Cadrul relațiilor în exercitărea funcției publice

Art.12.
(1) În relațiile cu personalul din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și cu persoanele fizice sau juridice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate.
(2) funcționarii publici au obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației și demnității persoanelor din cadrul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și persoanelor cu care intra în legătură în exercitarea funcției publice, prin:
a) întrebuințarea unor expresii jignitoare;
b) dezvăluirea unor aspecte ale vieții private;
c) formularea unor sesizări sau plangeri calomnioase.
(3) funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine imparțială și justificată pentru rezolvarea clară și eficientă a problemelor cetățenilor. Funcționarii publici au obligația să respecte principiul egalității cetațenilor în fata legii și a autorităților publice, prin:
a) promovarea unor soluții similare sau identice raportate la aceeași categorie de situații de fapt;
b) eliminarea oricărei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naționalitatea, convingerile religioase și politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale și profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficiența activității, precum și cresterea calității serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute la alin.(1)-(3) și de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.

Conduita în cadrul relațiilor internaționale

Art.13.
(1) funcționarii publici care reprezintă autoritatea sau instituția publică în cadrul unor organizații internaționale, instituții de învățământ, conferințe, seminarii și alte activități cu caracter internațional au obligația să promoveze o imagine favorabilă țării și autorității sau instituției publice pe care o reprezintă.
(2) În relațiile cu reprezentanții altor state, funcționarilor publici le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naționale sau dispute internaționale.
(3) În deplasările externe, funcționarii publici sunt obligați să aibă o conduită corespunzatoare regulilor de protocol și le este interzisă încălcarea legilor și obiceiurilor țării gazdă.

Interdicția privind acceptarea cadourilor, serviciilor și avantajelor

Art.14.
funcționarii publici nu trebuie să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitații sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinților, prietenilor sau persoanelor cu care au avut relații de afaceri sau de natură politică, care le pot influența imparțialitatea în exercitarea funcțiilor publice deținute sau pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcții.

Participarea la procesul de luare a deciziilor

Art.15.
(1) În procesul de luare a deciziilor, funcționarii publici au obligația să acționeze conform prevederilor legale și să-și exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat și imparțial.
(2) funcționarilor publici le este interzis să promită luarea unei decizii de catre autoritatea sau instituția publică, de către alti funcționari publici, precum și îndeplinirea atribuțiilor în mod privilegiat.

Obiectivitate în evaluare

Art.16.
(1) În exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor publice de conducere, funcționarii publici au obligația să asigure egalitatea de șanse și tratament cu privire la dezvoltarea carierei în funcția publică pentru funcționarii publici din subordine.
(2) funcționarii publici de conducere au obligația să examineze și să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenței profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propun sau aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcții, ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
(3) Se interzice funcționarilor publici de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul sau promovarea în funcția publică pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevăzute la art.3.

Folosirea prerogativelor de putere publică

Art.17.
(1) Este interzisă folosirea de către funcționarii publici a prerogativelor funcției publice detinute, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori acțiuni de control, funcționarilor publici le este interzisă urmărirea obținerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane
(3) funcționarilor publici le este interzis să foloseasca poziția oficială pe care o dețin sau relațiile pe care le-au stabilit în exercitărea funcției publice, pentru a influența anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite masuri.
(4) funcționarilor publici le este interzis să impună altor funcționari publici să se înscrie în organizatii sau asociații, indiferent de natura acestora, sau să le sugereze acest lucru, promitându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

Utilizarea resurselor publice

Art.18.
(1) funcționarii publici sunt obligati să asigure ocrotirea proprietății publice și private a statului și a unitătilor administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acționând în orice situație ca un bun proprietar.
(2) funcționarii publici au obligația să foloseasca timpul de lucru, precum și bunurile aparținând autorității sau instituției publice, numai pentru desfășurarea activităților aferente funcției publice deținute.
(3) funcționarii publici trebuie să propună și să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, folosirea utilă și eficientă a banilor publici, în conformităte cu prevederile legale.
(4) funcționarilor publici care desfășoară activități publicistice în interes personal sau activități didactice, le este interzis să folosească timpul de lucru sau logistica autorității sau a instituției publice pentru realizarea acestora.

Limitarea participării la achiziții, concesionări sau închirieri

Art.19.
(1) Orice funcționar public poate achiziționa un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, supus vânzării în condițiile legii, cu excepția următoarelor cazuri:
a) când a luat cunoștință, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, despre valoarea sau calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;
c) când poate influența operațiunile de vanzare sau când a obținut informații la care persoanele interesate de cumpararea bunului nu au avut acces.
(2) Dispozițiile alin.(1) se aplică în mod corespunzator și în cazul concesionării sau închirierii unui bun aflat în proprietatea publică sau privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale.
(3) funcționarilor publici le este interzisă furnizarea informațiilor referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a statului ori a unitătilor administrativ-teritoriale supuse operațiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

CAPITOLUL III
Coordonarea și controlul aplicării normelor de conduită profesională

Rolul Agenției Naționale a funcționarilor Publici

Art.20.
(1) Agenția Natională a funcționarilor Publici coordonează și controlează aplicarea normelor prevăzute de prezentul Cod de conduită, exercitând următoarele atribuții:
a) urmărește aplicarea și respectarea, în cadrul autorităților și instituțiilor publice, a prevederilor prezentului Cod de conduită;
b) primește petiții și sesizări privind încălcarea prevederilor prezentului Cod de conduită;
c) formulează recomandări de soluționare a cazurilor cu care a fost sesizată;
d) elaborează studii și cercetari privind respectarea prevederilor prezentului Cod de conduită;
e) colaborează cu organizațiile neguvernamentale care au ca scop promovarea și apărarea intereselor legitime ale cetățenilor în relația cu funcționarii publici.
(2) Prin activitatea sa, Agenția Națională a funcționarilor Publici nu poate influența derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Sesizarea

Art.21.
(1) Agenția Națională a funcționarilor Publici poate fi sesizată de orice persoană cu privire la:
a) încălcarea prevederilor prezentului Cod de conduită de către un funcționar public;
b) constrângerea sau amenințarea exercitată asupra unui funcționar public, pentru a-l determina să încalce dispoziții legale în vigoare sau să le aplice necorespunzator.
(2) Sesizarea Agenției Naționale a funcționarilor Publici nu exclude sesizarea comisiei de disciplină competente potrivit legii.
(3) funcționarii publici nu pot fi sancționati sau prejudiciați în nici un fel pentru sesizarea cu bună-credință a Agenției Naționale a funcționarilor Publici sau a comisiei de disciplină competente, în conditiile legii.
(4) Agenția Națională a funcționarilor Publici va verifica actele și faptele pentru care a fost sesizată, cu respectarea confidențialității privind identitatea persoanei care a făcut sesizarea.
(5) Sesizările înaintate Agenției Naționale a funcționarilor Publici vor fi centralizate într-o bază de date necesară pentru:
a) identificarea cauzelor care determină încalcarea normelor de conduită profesională;
b) identificarea modalităților de prevenire a încalcarii normelor de conduită profesională;
c) adoptarea măsurilor privind reducerea și eliminarea cazurilor de nerespectare a prevederilor legale.

Soluționarea sesizarii

Art.22.
(1) Rezultatele activității de cercetare se consemnează intr-un raport, pe baza căruia Agenția Națională a funcționarilor Publici va formula o recomandare catre autoritatea sau instituția publică respectivă cu privire la modul de soluționare a situației cu care a fost sesizată.
(2) Recomandarea Agenției Naționale a funcționarilor Publici va fi comunicată:
a) funcționarului public sau persoanei care a formulat sesizarea;
b) funcționarului public care face obiectul sesizării;
c) conducatorului autorității sau instituției publice în care funcționarul public care face obiectul sesizarii își desfășoară activitătea.
(3) În termen de 30 de zile lucratoare de la data soluționării, autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a funcționarilor Publici modul de soluționare a măsurilor prevăzute în recomandare.
(4) În cazul în care, în situația sesizată sunt implicați conducătorul autorității sau instituției publice ori adjuncții acestuia, recomandarea Agenției Naționale a funcționarilor Publici va fi transmisă și structurii ierarhic superioare instituției sau autorității publice, sau, dupa caz, primului-ministru.

Publicitatea cazurilor sesizate

Art.23.
(1) Raportul anual cu privire la managementul funcției publice și al funcționarilor publici, care se întocmește de Agenția Națională a funcționarilor Publici și se prezintă Guvernului, trebuie să cuprindă și urmatoarele date:
a) numărul și obiectul sesizărilor privind cazurile de încalcare a normelor de conduită profesională;
b) categoriile și numarul de funcționari publici care au încălcat normele de conduită morala și profesională;
c) cauzele și consecințele nerespectării prevederilor prezentului Cod de conduită;
d) evidențierea cazurilor în care funcționarilor publici li s-a cerut să acționeze sub presiunea factorului politic;
e) recomandări propuse;
f) autoritățile sau instituțiile publice care nu au respectat recomandările.
(2) Agenția Națională a funcționarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod detaliat, unele cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.

CAPITOLUL IV
Dispoziții finale
Răspunderea

Art.24.
(1) Încălcarea dispozițiilor prezentului Cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a funcționarilor publici, în condițiile legii.
(2) Comisiile de disciplină au competența de a cerceta încalcarea prevederilor prezentului Cod de conduită și de a propune aplicarea sancțiunilor disciplinare, în conditiile legii.
(3) În cazurile în care faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în conditiile legii.
(4) funcționarii publici răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârșite cu încalcarea normelor de conduită profesională creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Armonizarea regulamentelor interne de organizare și funcționare

Art.25.
În termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice vor armoniza regulamentele interne de organizare și funcționare sau codurile de conduită specifice, potrivit dispozițiilor prezentului Cod de conduită, în funcție de domeniul lor de activitate.

Asigurarea publicității

Art.26.
Pentru informarea cetățenilor, compartimentele de relații publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice au obligația de a asigura publicitatea și de a afișa Codul de conduită la sediul autorităților sau instituțiilor publice, într-un loc vizibil.

Intrarea în vigoare

Art.27.
Prezentul Cod de conduită a funcționarilor publici intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.


Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2) din Constituția României, republicată.

Copyright © 2017 Primaria Comunei Manesti. All Rights Reserved.
Joomla! is Free Software released under the GNU General Public License.